carasar.eu

Trebuie sa recunosc, sunt mai neexperimentat si mai putin intelelept decat cei de aici si in aceeasi idee trebuie sa recunosc ca intr-adevar malurile nu mai sunt aceleasi,fac o comparatie intre zilele noastre si acum 20 de ani ,cam atunci am pus mana prima data pe un “piper” ce-i drept,nu stuf ca altii,am avut putin noroc.
Am trecut de valul tineretii ca sa zic asa,am uitat cluburile si zilele interminabile pe plaja,escapadele la Costinesti si gagici la fiecare colt de strada. Sunt aproape familist si ca orice familist am inceput sa fac din pescuit mai mult de un hobby,este momentan singura metoda de relaxare adevarata ramasa.
Dupa cum multa lume zice “multi pescari dom’le,alta data nu era asa”,adevarat acum a devenit o metoda de a-ti etala nivelul social{banii mai exact,masina ,corturile si barcile boxele cu manele si femeile eventual} lucru care l am urat de cand umblam prin cluburi.
Tin minte ca am plans multe zile pe la fereastra la 5 diminetza cand veneau tovarasii de pescuit ai tatalui meu sa-l ia si eu ramaneam iar acasa in ciuda promisiunilor de cu seara,dar zilele acelea sunt acum doar amintiri pentru ca a ajuns elevul sa-si invete profesorul,ca si zilele de pescuit pe malul apei unde nu erau foarte multe masini ci mai multe biciclete,zile in care cea mai tare momeala era rama rosie fidelutza sau o mamaliga cu dude si esentza de vanilie si cele mai performante scule erau “rusoaicele”de fibra si o mare fixa de vreo 7 m adusa de unchiul meu, lu tata, din tari mult mai vestice decat noi…
Erau o gasca adevarata atunci,eu eram singurul junior,nimeni nu avea un copil cu el ,tata era singuru cu plodu dupa el,era bine insa aveam mai multi profesori si uite ca am invat ceva pana la urma. Erau multi atunci ei cei batrani din toate tipurile de pescari,era mos andrei D-zeu sa-l ierte cel mai tacut si cel mai intelept zic eu,cu snagoava in coltul gurii fumegand si cu ochii pe “pasarica” cu care executa cate o taranca la juma de kil la fiecare 3 min,era si nea aurica cofetar iscusit la amfiteatru,D-zeu sa-l ierte si pe el ca s-a dus devreme ager ca un pescarus pe stancile de pe insula de pe tashaul rupe gura la caras si crap tot pe sistemu’ “pasarica” ,nu tre sa-l uitam nici pe mocanu ,unchiul meu cel ce ma lua sub aripa lui la peste,numa’ pe crap mare el era si bineinteles tata,profesor la fixa de 7 m, 9kg ten mare record atunci. Mai erau aici si cei cu care acum mai mergem am ramas putini dar uniti si speram sa mai fie de acum inainte multe aventuri pe care eu unul le astept cu acelasi entuziasm de acum 20 de ani chiar daca malul nu-i acelasi…

Habar n-am cum s-a nimerit, dar intre prietenii cu care mi-am petrecut adolescenta nu era nici o fata. Nu,nu ar fi vorba ca tot poporul masculin a stat cu gura bine inchisa…nu,pur si simplu diferenta de varsta…ori mai sarite de 20 de ani, ori mai mici de 10  :)  Asa ca nu duceam lipsa in a alcatui doua echipe de fotbal,sapte pietre,oina, de-a v-ati ascunselea, cartonase si ce D-zeu mai jucam noi. De pescuit nu mai vorbesc, sau mai degraba, aici vroiam sa ajung. Ne dadusem porecle care mai de care : Broscoiu, Chicken, Gunoi, Lala, Blondu, Calu, Tuti, Moartea  =))
Tipu’ cu ultima porecla era un tanar siderurgist…si cum venea el de la cocsochimica, stiti, avea meseria aia boiereasca cu butonu’ si saritul lopetii in brate, unul din baietii din generatia sarita de 20 ani, striga dupa el ceva de genu: bah,tu parca esti Moartea mah! Normal, nu i se mai vedeau decat dintii si ochii 

Eii, dar el si fratele lui Costica erau cei mai tari cand venea vorba de pescuit. Parintii lor aveau o cosmelie si o barca pe malul Siretului. Da,era o vreme cand Siretul mai avea si peste :(  Baietii erau magistrali…plecau cu barca si venea cu atat peste de noi restul, beleam ochii ca la o minune. Fara plase, aveau un simt al lor aparte. Mult mai tarziu, cu Costica am fost o tura in Delta, la mila 23. S-a asezat pe doua pietre cracanate si a inceput sa scoata : salau, somn, avat… Eu am prins, tot pe acele pietre, niste soare de nu am mai putut sa ma ridic. Asa ca, m-a carat in carca pana la cort, unde am si ramas restul expeditiei….

In primul rand, vreau sa-i multumesc lui Stefan pentru ajutor. Eu nu am facut decat sa castig un domeniu, iar el s-a ocupat de restul Ma mir doar ca la cat de putin timp liber are nu m-a inscris si în director

Acest jurnal nu se doreste a fi o continuare/prelungire a celui de pe blogspot.  Tema va fi fara doar si poate pescuitul, dar in nici un caz evocata de un singur om. Fara echipa, acest jurnal se va stinge inainte de a se fi uscat pixelii din titlu.  Nu ar fi interesanta o colaborare intre pescarul moldovean cu cel ardelean? Chiar si cel vrancean basca cel dobrogean? Hai si bucurestean, dar no way ungurean….heiii, glumesc